|
|
|
|
EXPLORATORII in Cuba
Autori :
Uries Romeo » e-mail : romeouries(at)hotmail.com,
Suru Mihai » e-mail : surumihai1(at)yahoo.com
|
11.01.2009. - Duminica
Ultima zi de lucru ... Ce bine... De maine incepe expeditia efectiva in Cuba. Dar ca sa ajungem in acest punct a fost necesar ca fiecare din noi sa se ocupe cu mult timp inainte de cate o problema care sa permita desfasurarea in bune conditii a expeditiei.
Deci :
GALLIANO BRESSAN, membru Gruppo Speleo MALO (GSM) si Asociatia Speologica Exploratorii (ASE) - organizarea logistica a expeditiei, omul de contact intre Societatea Speologica Italiana (Società Speleologica Italiana - SSI), Federazione Speleologica Veneta (FSV) si Societatea Cubaneza de Speologie (Sociedad Espeleológica de Cuba - SEC), cumpararea
biletelor de avion si negocierea cantitatii de bagaje care poate fi transportata in plus fata de
ce ofera compania in mod normal. Avand la dispozitie mult timp liber, s-a implicat in
majoritatea activitatilor de pregatire.
SURU MIHAI, membru ASE - responsabil de partea fotografica, lampi si blitzuri, camera video si transferul datelor de la toate aparatele fotografice in laptop si apoi in alte doua harduri
independente, ca sa fim siguri ca nu pierdem informatii. De altfel, e cel care a cadorisit
presedintele SEC (Ercilio Vento) cu o gramatica si un dictionar spaniol roman. Ercilio este un
poliglot si este foarte interesat de studiul limbii romane, ca fiind cea mai apropiata de vechea
latina.
LUISA DAL PRA, membru GSM - a reusit sa gaseasca sponsori pentru rechizite scolare, ce vor fi donate in doua scoli cubaneze (2 genti de vreo 30kg) si pentru tricourile noastre cu motto-ul expeditiei in Cuba.
LIBERO FOSCHINI (Bibi) membru Comissione Grotte Eugenio Boegan Trieste (CGEB) - a cerut o sponsorizare grupului sau de speologie pentru sustinerea expeditiei - ca o paranteza, acest grup e cel mai vechi grup speo din lume.
URIES CLAUDIA si ROMEO membri ASE si GSM - responsabili de partea medicala a expeditiei. Multumim Claudiei care a organizat trusa sanitara a expeditiei. Eu m-am informat
despre boala pesterilor tropicale Histoplasmosis - o ciuperca care se localizeaza pe plamani si
vine de la excrementele liliecilor sau pasarilor cand sunt intrunite anumite conditii specifice
(caldura, umiditate, depozite de guano, colonii de lilieci).
Trebuie sa recunosc ca nu am gasit prea multe informatii, nici macar in literatura de peste ocean, insa ceea ce m-a interesat era ca in
momentul asta este o boala curabila. Noi am folosit, poate pentru prima oara, niste masti de
spital tip FPP 3, utilizate pentru situatii de risc biologic deosebit. Aceste masti sunt usoare si iti
permit destul de multe activitati in comparatie cu clasicele masti militare folosite de celelalte
expeditii. Nu stim daca au functionat insa cercetarile, pardon analizele, sunt in curs. Ar
putea fi un studiu interesant...
Si nu as putea sa nu amintesc si de fiica noastra
URIES IULIA, care impreuna cu Galliano au stat o zi intreaga in fata computerului, cu dictionarul in mana, ca sa aduca la lumina in forma actuala tricourile expeditiei.
Dar sa revenim la expeditie.
Deci ora 14 terminam lucru si la 15, dupa dusuri si cafea suntem in masina spre Vicenza la cca. 400km de noi. Nu-mi vine sa-mi cred ochilor... 20 de zile de concediu, nu am avut atata de cand ma stiu eu.
OAAAU!! Drumul pana la Galliano decurge fara probleme si catre ora 19 suntem acasa la el apti pentru cina de inaugurare a expeditiei. Acasa la Galliano erau prezenti deja Bibi (triestinul) si
Mihai care a aterizat cu o zi inainte la Venetia, fiind asteptat de acelasi Galliano. Mihai era un
pic obosit dupa o noapte de chefuri in Venetto.
Lipsea Luisa care s-a hotarat sa ramana ultima noapte in compania prietenului sau. Bagajele
erau deja pregatite si incarcate in masini deci se putea manca si bea in liniste. Dupa multe barfe
pe la miezul noptii ne ducem toti la culcare.
12.01.2009. - Luni
Ora 530 desteptarea si in masini. Luisa ne asteapta la intrarea in autostrada. In masina mea
suntem: Bibi, Mihai si Claudia. In cealalta masina: Galliano, Luisa si toate bagajele noastre.
Ajungem la aeroportul din Venetia fara nici o problema, aici descarcam rapid bagajele, iar eu cu Galliano mergem sa lasam masinile la Renzo in Venetia. Facem check-in-ul si trecem fara
probleme, cu singura exceptie ca a trebuit sa separam rucsacii de sacii de expeditie. Speram
sa ajunga toti la Havana... destinatia noastra finala.
De la Venetia luam primul zbor spre Paris si ajungem aici fara nici o problema. Aeroportul din Paris este ceva imens, de speriat... inca nu am vazut ceva asemanator. Aici realizam ca vom
pleca cu cca. 2 ore intarziere spre CUBA. Primul meu zbor transatlantic... avionul este
imens ca un vapor plutitor. Zborul dureaza 10 interminabile ore in care profit si vorbesc cu
Mihai despre teme variate: de la politica la speologie si invers.
Ora 1930 ajungem la Havana (diferenta de fus orar - 6 ore) si dupa vreo 40 de minute de
asteptari reusim sa recuperam toate bagajele. Primim dreptul de intrare in Cuba fara probleme.
Trecerea bagajelor prin filtru de control decurge minunat, doar Galliano si Mihai au trebuit sa le desfaca pe cele de pe carucioarele lor. In aeroport ne asteapta Esteban Grau (contactul
nostru de la Comite Espeleologico de Matanzas si vicepresedinte al SEC) si soferul unui pick-up
modern Nissan. Incepem sa incarcam bagajele in masina si constatam ca avem multe rau. Ne
chinuim sa le cladim cat mai bine si la sfarsit le legam cu o bucata de coarda ca sa nu le pierdem
cu o bucata de coarda ca sa nu le pierdem pe drum.
Constatam ca suntem in 8 si ca 2 vor trebui sa circule in spate, pe bagaje, sub cerul liber. Ma ofer eu cu Mihai, insa la urma ramanem eu cu Esteban. Ma bucur mult pentru ca asa voi avea ocazia sa admir Cuba noaptea. Mihai ramane un pic dezamagit si se duce sa se ingramadeasca inauntru. Plecam pe la 2230 din Havana si imi fac calculele ca va fi o calatorie de cca. 3 ore pe o distanta de 140km, luand in consideratie starea drumurilor din Cuba (din auzite).
Imediat dupa ce plecam imi dau seama ca am gresit calculele.
Soferul merge ca un nebun cu viteze intre 100 - 130km/ora, iar eu
incerc sa ma tin cat mai bine si ma rog in gand ca la urmatoarea groapa, saltul sa-l fac tot pe
bagaje si nu in afara camionetei. In comparatie cu Esteban, care este foarte calm, pentru mine
totul pare o aventura.
Dupa cca. 30 de minute ma dezmeticesc si incep sa ma organizez. Imi trag
polarul peste cap, pentru ca ma ucidea curentul, rearanjez un pic bagajele de deasupra mea, care la fiecare frana imi veneau in cap, scot un picior afara din camioneta, ma destind un pic si declar situatia sub control. De fapt nu am mai avut nici o problema pana la destinatie, pe drum profit si ii cer tot timpul lui Esteban informatii despre ceea ce vad. Trecem prin mici asezari printr-o zona colinara, admir simbolul Cubei, celebrul palma real. Dupa cca. o ora jumate ajungem la Esteban acasa, in Matanzas, unde suntem asteptati cu un suc de fructe tip macedonia, foarte bun.
Dupa cca. 30 de minute de pauza plecam spre destinatia noastra finala - Faro de Maya - un camping pentru cubanezi, situat pe malul Atlanticului. Ajungem pe la unu noaptea, suntem
asteptati si repartizati in doua casute. Intr-una vom locui eu cu Claudia si Mihai. In fiecare
casuta sunt 2 camere, cu 2 paturi, baie si un fel de bucatarie. Interiorul este mai mult decat
spartan.
Apa in baia functioneaza cu taraita, geamurile sunt ermetic inchise si suntem sfatuiti
sa nu le deschidem pentru ca vom fi asaltati de "moschitos". Asta va fi baza noastra speologica
pentru cca. o saptamana. Noi, exploratorii, insa nu ne facem probleme, ne organizam un pic si ne
declaram satisfacuti.
Renuntam la dusuri si ne ducem la culcare. Am o sete ingrozitoare, insa
nu am curajul sa beau apa de la retea. Mihai a baut, iar a doua zi a declarat ca diarea nu i-a
venit inca. Nu reusesc sa ma odihnesc prea bine, poate si datorita diferentelor de fus orar.
13.01.2009. - Marti
Ne desteptam pe la 730. In program avem vizitarea "Cenotes Saturno" - o dolina prabusita pana la nivelul panzei freatice. Fundul fiecarei cenote adaposteste cate un lac de apa dulce, salmastra sau chiar sarata cum aveam sa ne convingem cateva zile mai tarziu. Cei 6 - 7 km care ne despart de acest obiectiv turistic ii facem cu un microbuz vechi, dar familiar. Coboram dolina pe niste scari amenajate destul de discret, si ajungem la nivelul lacului amenajat pentru baia turistilor.
Pe caldura de afara o baie este binevenita, insa noi nu am venit pregatiti pentru
asa ceva. Cel putin nu astazi... Mihai incearca sa faca ceva fotogafii insa gazdele noastre ne
grabesc un pic. Asa ca ne indreptam spre terasa turistica amenajata langa cenota, unde luam un
mic dejun cu un hamburgher si unii cu cate o bere "Bucanero" sau piratul in traducere libera.
Berea foarte buna... va fi berea noastra preferata pe toata durata sejurului nostru in Cuba.
Dupa acest frugal mic dejun in ritm de salsa cubana ne indreptam catre Matanzas, ca sa schimbam ceva bani in pesos cubani.
Matanzas - este capitala regiunii cu acelasi nume si are in jur de 100.000 de locuitori. Este
situata pe malul Atlanticului si ca toate orasele din Cuba, arhitectura are caractere coloniale.
Coloanele si culorile vii caracterizeaza aceast oras. Banca este situata, cum era de asteptat, in
centrul orasului, asa ca pana Esteban merge in banca sa schimbe banii, noi profitam sa dam o
tura prin jurul pietei centrale. Multa lume pe strazi, circulatie haotica - chiar fara reguli as
zice, insa nimeni nu injura pe nimeni. Pe la colturi o gramada de vanzatori ambulanti cu te
miri ce... De la sucuri, la ...pizza.
Afara o caldura sufocanta, singura evadare posibila era la umbra unde te mai ajuta briza marii. Pe strazi oameni te mai ajuta briza marii. Pe strazi oameni
simpli, fara mari pretentii de la viata, fizionomii prietenoase si intodeauna dispusi sa te ajute - si
nu pentru bani cum s-ar putea crede.
Cred ca primul lucru care il izbeste pe turistul european,
este acest incredibil muzeu automobilistic, care se poate admira pe strazile Cubei. Fiind o tara
sub embargo din partea SUA, nu exista consumism, dar nici piese de schimb asa ca
fiecare se descurca cum poate. Pe strazi intalnesti masini de toate tipurile, insa in general
de la anii 70 in jos. Masini de 60 de ani, care circula inca pe strazi.
Nu stiu daca au registru
auto, insa cred ca ar fi la nivelul unui atlas automobilistic. In Italia aceste masini ar fi
considerate de epoca. Singurul aspect negativ este poluarea prezenta in toate marile orase...
insa doar acolo. In oras lumea se deplaseaza cu autobuze, carute trase de cai pe post de taxi sau chiar taxi-biciclete.
Profitam de ocazie si vizitam Muzeul Farmaciei, unul din cele mai vechi din America Latina - unde rafturile pastreaza sticlutele cu medicamente, casele de marcat,
laboratorul de produs medicamente folosit cu multi zeci de ani in urma. Dupa aceasta vizita
Yvonne decide sa ne faca o alta surpriza, un tur al orasului cu un autobuz de linie locala.
Autobuzul aglomerat, insa toti urca si coboara fara sa se imbranceasca sau sa se uite urat unul
la altul. Muzica cubana ne intra si ne iese prin toti porii. Intr-o statie urca o mama cu o fetita de
culoare de cca. 5-6 ani. Claudia o ia in brate, si observ cu interes micuta cubaneza: fredoneaza
si misca capul pe ritmul muzicii din autobuz. E clar acest popor are ritmul muzicii in sange... cine
o fi adus-o... posibil sclavii africani adusi de spanioli sa lucreze plantatiile de cafea. Daca m-a
uimit ceva la acest popor este incredibila varietate de culori data de amestecul raselor...
In
Cuba vei intalni de la blondul cu ochi albastri la tuciuriul absolut. Toti unii langa altii fara ura sau
lipsa de toleranta. Incredibil... Dar sa revenim la autobuzul nostru, capatul liniei este la Complexul
Turistic Cuevas de Bellamar. O minunata pestera de 5km dezvoltare, descoperita accidental in secolul trecut de un sclav care lucra intr-o cariera si explorata partial de proprietarul acestuia - Don Manuel Santos Pargas.
Mare parte din explorari au avut loc, in cateva etape, sub conducerea lui Antonio Nunez Jiménez, dar galerii noi se mai gasesc si astazi. Asistam la o
prezentara 3D a pesterii, proiect facut de Esteban impreuna cu SSI in urma cu 2 ani.
Frumos... in pretul vizitarii pesterii intra si aceasta proiectie. Yvonne ne insoteste in pestera, pe o
ramura inferioara, care nu e cuprinsa in circuitul turistic. Dupa ce coboram cca. 25 de metri pe
niste scari amenajate (mai mult improvizate) si ajungem intr-un loc superb, dar cu o temperatura
de cca. 30oC si umiditate 100%. Nu am vazut in viata mea o concentrare de cristale asa de mari.
Mihai este luat pe nepregatite asa ca incearca sa improvizeze cate ceva cu luminile care le avem.
Din pacate nu putem sta prea mult pentru ca ne asteapta afara Ercilio, presedintele SEC, insotit
de Esteban. Iesim cu parere de rau, convinsi ca vom reintra in zilele urmatoare la fotografiat. Din
pacate pe toata durata taberei speo nu am avut posibilitatea sa revizitam aceasta pestera.
PACAT!!!! Pentru cine va vizita Cuba recomand cu toata caldura acest obiectiv speoturistic.
Seara ne oprim la cina cu distinsul nostru oaspete intr-un restaurant ce tine de acest
complex turistic. Ercilio vorbeste cca. 6-7 limbi straine, si este interesat de limba romana.
Vorbim mult... mancam mult... si mai ales bem mult vin cuban din regiunea "Pinar de Rio".
Mergem pe mana bucatariei specifice cubaneze, de data aceasta: orez cu fasole neagra ( o specie locala ) si carne de porc la cuptor. Pe post de aperitiv: cartofi dulci si banane fripte. Insa cred ca in Cuba nectarul din fructe e pe primul loc. Incheiem seara cu un coktail mohito. Intr-un
tarziu soferul autobuzului venit dupa noi, ne duce in camping. Singurul sfat care-l dau tuturor: Nu
pleca niciodata la drum fara apa de baut in rucsac! Vei suferi de sete!... Ca noi...
14.01.2009. - Miercuri
In sfarsit zi de pestera. Vom merge la cartare in Caverna de Santa Catalina (cca. 11km
dezvoltare). Ora 730 desteptare si mic dejun pe bazat pe fructe exotice. Ora 830 plecam cu
microbuzul nostru pana la popasul turistic "Cenotes Saturno". De aici ne preia un tractor
cu remorca si ne duce pana aproape de intrarea in pestera. Remorca este folosita pentru a
transporta turistii spre traseul turistic al pesterii. Dupa cca. 15 minute de poteca printre lapiezuri
taiose, mentionate si de Stefan Negrea, pe care localnicii le numesc "dinti de caine", ajungem la
intrarea in pestera. Aici facem doua echipe.
Echipa 1 - FOTO -Mihai, Claudia, Bibi, Yvonne si alti 3 speologi cubani. (Romeo Uries)
Primul contact cu Caverna Santa Catalina - nu eram prea sigur la ce sa ma astept. Am facut cu
totii un mic tur de recunoastere, ghidati de Esteban. Turul asta a fost mai mult pentru ca
Esteban sa-mi arate cateva formatiuni ce sunt caracteristice pentru Santa Catalina si pe care ar
fi bine sa nu le scap.
N-am fotografiat nimic in timpul acestui tur, chestie care l-a cam pus pe
ganduri pe Esteban, dar nu am vrut sa tin in loc echipa de cartare. Cand am ajuns la locul de
unde incepea cartarea, ni s-a dat de inteles ca de aici - noi astia sensibilosii - va trebui sa
purtam mastile.
Pana aici am mers printr-o zona larga, orizontala (inafara catorva baraje
stalagmitice), frumos concretionata, unde intunericul galeriilor era intrerupt de multe
ferestre (deschideri in tavan) prin care vegetatia din jungla isi intindea radacinile ca niste
tentacule pana adanc in subteran. Aceasta prima zona era destul de bine aerisita. Mai departe
insa, cu totul alta poveste. Galeria porneste usor descendent, temperatura aerului creste destul de mult si incepem sa transpiram aproape imediat.
Respiratul prin masca imi sporeste serios senzatia de disconfort, dupa cateva clipe de
ingrijorare, slabesc un pic masca, iau cateva guri sanatoase de aer si micsorez sensibil ritmul -
oricum suntem la foto si gazdele vor trebui sa mearga ca noi. Echipa de cartare intra pe o
galerie laterala, iar noi facem o mica sedinta si hotaram sa mergem in profunzime si sa
fotografiem. Yvonne ne va ghida. Subiecte de fotografiat sunt destule, dar am trei probleme
care ma vor chinui pana la finalul expeditiei.
Prima problema e lipsa informatiilor inaintea turei - e vorba de genul de informatii pe care nu le poti culege decat daca tu ca fotograf ai mai mers acolo si stii despre ce e vorba, ai in minte ce
fotografii se pot face, ce materiale sunt necesare si cat e de dificil sa le duci pana acolo. A doua
problema e dificultatea de a comunica cu cei care ar trebui sa te ajute - indiferent cat de doritori
sunt acestia sa te ajute (si au fost...), daca nu le poti explica cu usurinta sa faca ce ai tu nevoie -
totul devine foarte dificil.
Daca la inceput imparteam flash-uri si reflectoare la toata lumea
- bucuros ca am multi asistenti - spre sfarsit am inceput sa lucrez doar cu cei cu care ma pot
intelege si la pozele cu multe lumini, i-am lasat pe altii la aparat sa acopere si sa descopere
obiectivul (in general Claudia) si am preferat sa dau eu luminile pe galerie. A treia problema a
fost lipsa de efect a flash-urilor in contralumina.
In pesterile de la noi, daca interpui un personaj
intre aparat si flash, ai sanse mari sa obtii o foarte frumoasa aura albastra. Asta e ceea ce
mi-am dorit la fiecare fotografie si am pierdut o gramada de timp facand o sumedenie de
variante, fara sa reusesc niciodata sa obtin nimic.
Raspusul era simplu si perfect sub nasul meu: in pestera asta nu se poate! Mi-am dat seama abia in ultima tura de fotografie subterana din Cuba.
In Santo Tomas, Romeo s-a oprit la un moment dat, a suflat in aer si a zis: "Uite aicea se fac
aburi.". Atunci am priceput cat de BOU am fost!
Acel albastru frumos se face din cauza condensului, in Santa Catalina, ce condens sa fie ca aerul care iesea din noi avea vreo 30oC si cel din pestera era la fel... Destul cu asta!
Am mers in profunzime pana cand Yvonne, ne-a spus ca mai departe e deja foarte cald, sunt
colonii de lilieci si totul este foarte alunecos. Am crezut-o! De fapt voi putea sa ma conving de
asta impreuna cu Romeo ceva mai tarziu. Ne-am intors catre iesire si pana cand a aparut echipa
de cartare am mai facut niste fotografii in zona asta. M-am uitat la salopetele lor, m-am uitat la
ale noastre si am priceput ca ei au umblat prin altfel de locuri...
(Mihai Suru)
Echipa 2 - CARTARE - compusa din Esteban, Amarii, Luisa, Galliano si subsemnatul.
Noi mergem sa cartam o ramura a complexului descoperita si explorata de Esteban cu ceva timp
in urma. Pestera este foarte concretionata, se gaseste la o adancime medie de 10 metri de la
suprafata, are vreo 40 de intrari cunoscute, o temperatura care ajunge la 32-34oC, cu un
maxim de 40oC pe asa zisa Galerie Termica.
Umiditate cum era de asteptat 100%. Galerii largi, intrerupte de zone stramte in care chiar
trebuie sa te tarasti pe burta, sau chiar sa te contorsionezi in anumite pozitii. Ca si parcurs,
nimic la extrem as zice. Problemele noastre sunt temperatura ridicata urmata de transpiratie din
belsug, mastile pe bot ca o de botnita, care in caz de efort - si nu e nevoie sa te misti excesiv
pentru asta - iti dau oxigen cu portia, si nu in ultimul rand planseul presarat cu muchii taioase
unde nu stii cum sa te pui, pe burta sau pe spate.
Am incercat toate pozitiile posibile, pana la urma o pereche de genunchiere si cotiere ar fi salvat
onoarea corpurilor noastre. Galeria noastra cuprinde sali mari si concretionate, vreo 2 puturi
pana in 6-8 metri, si cateva suisuri si coborasuri.
La cartat folosim busola si clinometru Suunto, iar distantele le luam cu telelasermetru. Dupa prima jumatate de ora de tatonari, reusim sa gasim formula cea mai adecvata: eu la facut crochiul, Amarii la scris datele de cartare iar ceilalti trei la instrumentele de cartare. La fiecare punct de statie lasam o banda de plastic cu punctul de statie marcat pe ea.
Foarte inteligent, as zice, este foarte vizibila, serveste si ca orientare ulterioara - cel putin pentru cate unii din noi - iar
cand nu mai ai nevoie, se scot afara. Reusim sa topografiem cca. 400 de metri, descoperind si
doua mici diverticule de 50 metri, cu stramtori fortate de mine si Luisa. Pacat ca Luchi nu e cu
noi... ar fi gasit material pentru dintii lui. Am parte de prima mea intalnire cu o tarantula destul de
mare, neagra si paroasa rau. Pe la 16 iesim, dupa cca. 6 ore de pestera. Tractor - dusuri -
cina - si la dormit. Oboseala isi spune cuvantul, acumulata si cu diferenta de fus orar.
15.01.2009. - Joi
Astazi din nou pestera. Ma simt un pic obosit dupa tarasurile de ieri. Mergem sa continuam
cartarea pe galeria inceputa ieri, facand doua echipe de data asta.
Echipa 1 - Galliano, Luisa si Mihai merg sa topografieze o galeria cu lacuri si super concretionata. Carteaza in jur de 260 metri si fac cateva foto si ceva secvente filmate in pestera.
(Romeo Uries)
Parcurgem o portiune destul de solicitanta pana in locul unde ne vom desparti de echipa 2. Sunt
portiuni destul de dese de patru labe si taras, zone unde pasam bagajele din mana in mana si
ritmul nu e deloc lejer. Avem parte de o pauza de respirat sub singura fereastra pe sub care trece
traseul nostru. E foarte aproape de suprafata si intr-o zona relativ ingusta, dintr-un ramonaj scurt,
fara complicatii, de maxim 3 metri, esti afara - dar nu e nimic de vazut inafara zidului vegetal de
nepatruns, care te inconjoara.
Ajungem la locul unde ne vom desparti, ne hidratam - cred ca e
zona cea mai fierbinte de pana acum - vorbim un pic despre ce avem de facut si ma hotarasc sa
las camera de filmat aici. Ma enerveaza sa ma gandesc la multe chestii deodata asa ca mi-am
impartit tura astfel: cartam pana in spate, ne intoarcem fotografiind bucata care am cartat-o,
iar din locul unde am lasat camera de filmat, o sa filmez cateva secvente in drum spre iesire.
Cartarea merge destul de repede, avem probleme doar la un baraj stalagmitic unde a
trebuit sa daramam un val ca sa poata trece Galliano. Eu am mers in fata si am stabilit
punctele de statie, iar Galliano si Luisa s-au ocupat de masuratori si crochiu. Trebuie sa spun
si eu ca metoda marcarii cu panglica din material sintetic a statiilor e genial de simpla si utila.
Numarul statiei este scris cu pixul pe panglica si oricine vine dupa tine poate continua, verifica sau corecta vizele. Sunt si pesteri la care nu se potriveste aceasta metoda, dar pentru
majoritatea pesterilor e perfecta. Lipsa pesterilor e perfecta. Lipsa genuncherelor ma innebuneste, pe portiunea finala trecem printr-o zona in care helictitele ies pur si simplu din planseu si trebuie sa treci peste ele in patru labe - mi se rupe inima, dar iau un bolovan si-mi netezesc o poteca, pe unde nu sunt atat de dese. Finalul cartarii o salita mocirloasa locuita de trei lilieci.
De fotografiat sunt foarte multe fotografii de detaliu care se pot face, dar nu am venit pregatit
pentru asa ceva - nu am nici lumini cu care sa pot izola grupuri de helictite si sa pastrez fundalul
negru si nici experienta mea foto nu prea are treaba cu domeniul asta un pic mai special. Fac
cateva fotografii asa mai de atmosfera si plec in suflet cu sentimentul dureros ca poate, ca
fotograf, am ajuns aici un pic prea devreme.
Ajungem la locul unde ne-am despartit de ceilalti, ne reconfiguram bagajele si rolurile in echipa
pentru a filma cateva secvente reprezentative despre cum arata galeriile din zona asta si cam
cum se parcurg ele.
Urmarind panglicile punctelor de statie ajungem fara emotii in zona aerisita unde putem sa dam
jos mastile. Avem o mica discutie: eu sustin ca ceilalti sunt inauntru si ca chiar daca ar fi iesit ne-ar fi asteptat aici, iar Galliano sustine ca ceilalti probabil au iesit si locul de intalnire ar fi afara la
tractor, Luisa oscileaza. Ne hotaram sa ne indreptam catre iesire - treaba asta se dovedeste mai usor de hotarat decat de facut.
Dupa vreo 5 incercari esuate, ne intoarcem inapoi fara sa fi gasit iesirea, cu toate ca paradoxal daca am vrea sa iesim din pestera n-ar fi nici o problema - stam in fund si ne uitam printr-o fereastra, foarte accesibila, direct in jungla... Dupa vreo jumatate de ora de asteptat, apare si cealalta echipa - bineinteles dinspre interior. Le marturisim cu jumatate de gura ca am vrut sa iesim, dar nu am reusit... Esteban nu se arata deloc surprins, cred ca ar fi fost surprins daca am fi reusit... Zona prin care trebuia sa ne indreptam catre iesire (iesirea spre care e taiata poteca...), e o succesiune de sali imense, fragmentate de uriase formatiuni, domuri stalagmitice si piloni, prin care te invarti, ca Hänsel si Gretel prin padure in puterea noptii...
(Mihai Suru)
Echipa 2 - Esteban, Amarii, Claudia si subsemnatul continuam galeria inceputa ieri.
Dupa o serie de stramtori, dintre care una de cca. 22cm latime. Norocul nostru ca nu este lunga,
dam de sali mari si concretionate, imaculate as zice. Cu greu reusim sa ne strecuram printre
formatiuni. Pe drum Esteban reuseste sa ne faca cateva poze. Cartarea merge foarte repede,
echipa fiind sudata de ieri.
Dupa cateva sute de metri galeria se ingusteaza si are un curent de aer violent.
Dupa vreo 20 de metri taras prin prabusiri de bolovani suntem in apropierea unei iesiri la suprafata. Ne despart cca. 10 metri, insa asta nu ne avantajeaza, sa iesi in plina padurice tropicala, fara maceta si busola nu poti sa misti un metru. Asa ca drumul de intoarcere il facem pe unde am venit. Ne facem calculele, cca. 400 metri cartati, nu este rau de
loc mi-am zis. Incep sa ma obisnuiesc cu umiditatea, nu insa si cu mastile.
16.01.2009. - Vineri
Zi de relax si vizita. Ne trezim cu calm si destul de relaxati. Esteban ne-a organizat o excursie
prin zona. Cu ajutorul unui vechi microbuz mergem spre Matanzas. De aici folosindu-ne de
strazi secundare o taiem perpendicular catre autostrada nationala. De fapt, de la Atlantic vom
traversa Cuba pana la Marea Caraibilor. Drumul parcurge o zona colinara in care legea o face
palma reale. Intalnim mici sate in care agricultura este ocupatia de baza. Pana sa ajungem la
autostrada, Esteban ne ofera doua surprize:
Prima: vizitarea cenotei "Enrique Pellu" unde ne asteapta o baie pe cinste intr-un lac cu o apa
incredibil de limpede si profunda de cca. 35 metri. Afara o caldura ca de luna lui cuptor.
Pentru noi aceasta baie, printre stalagmite care se oglindesc in apa, a venit ca o binecuvantare.
A doua: este vizitarea cenotei "Los cocodrilos" - ascunsa in mijlocul unei padurici dese si
spinoase. Vegetatia tropicala o inconjoara de pe toate laturile, are un diametru de cca. 40 metri si
o adancime de 15 metri (pana la luciul apei). In mijloc troneaza o insula invadata de vegetatie,
care ii da un farmec deosebit. Incercam sa facem poze, insa pozitia nu ne avantajeaza, de
deasupra nu este posibil, asa ca ne multumim cu ceea ce avem. Apa are o culoare albastru
deschis si este plina de viata, de la pesti, pasari, serpi si probabil vreun crocodil ratacit. Daca vrei
sa cobori la ea ai nevoie de ajutorul unei corzi.
De aici mergem catre autostrada, facem vreo 40 de km, dupa care o parasim ca sa intram in
Parque Nacional Ciénaga de Zapata (Parcul National Laguna Zapata). O zona lagunara de
cca. 4500 km2, patria pasarilor si crocodililor.
Exista vreo doua crescatorii de crocodili, care insa nu s-au intersectat cu programul nostru. In
final ajungem la Marea Caraibilor. Aici vizitam o cenota cu apa mixta dulce-sarata - Cenote de
los Pesces. Am avut norocul sa vedem o morena, care se dadea un pic in spectacol, insa
insuficient ca sa-i facem o poza decenta. Dupa asta ne oprim la Playa Larga pentru o
binecuvantata baie in mare, de cca. 30 de minute. In fata noastra bariera de corali. Super.
Seara ne oprim la un localnic ca sa mancam pe cinste si din belsug: languste si carne de crocodil.
Foarte buna cina... Pe la trei noaptea ajungem la Faro de Maya. Am luat-o ca pe o zi de relax insa ne-am intors mai distrusi decat ne-am inchipuit.
Dar a meritat totul...
17.01.2009. - Sambata
Ora 8:30 desteptare anevoioasa. Toti avem fete obosite. In timpul micului dejun suntem amagiti
de cateva rafale de ploaie torentiala. Multi dintre noi speram intr-o amanare a turei de astazi. Insa
Esteban are idei clare: se merge si vom face din nou doua echipe de cartare.
Echipa 1, formata din Galliano, Luisa, Yvonne si Claudia merg sa carteze o galerie laterala de
cca. 200 de metri Echipa 2, formata din Esteban, Mihai si subsemnatul va avea parte de o surpriza.
Mergem pe o ramura profunda si foarte calda, cam o ora de marsaluit prin pestera pana la ea.
Trecem prin cateva sali mari pline de colonii de lilieci si depozite de guano. Aici riscul sa luam
histoplasmosis este mare. Avem toate conditiile indeplinite: umiditate, caldura, guano, lilieci si
particule suspendate in aer. Traseul are o serie de suisuri si coborasuri, insa in partea finala
dupa 2 - 3 salturi interceptam zona inundata a pesterii.
Aici avem parte de surpriza pregatita de
Esteban: pe fundul unui mic lacusor vedem o specie de peste endemica, probabil, complet
fosforescenta, alba si cu aripioare albastre. Am vazut exemplare si de cca. 8cm. Mihai il simt
emotionat. Impiedicat de transpiratie, de masca pe nas, lipsa de experienta cu halogenele - face
cateva pozitii. Esteban incearca sa-l ajute cu lumina, incearca mai multe pozitii, insa dupa
cateva minute, speriati probabil si de lumina pestii se ascund printre bolovanii de pe fundul
lacsorului.
Ne hotaram sa incepem cartarea, intram pe o galerie stramta si reusim sa deranjam
o mare colonie de lilieci - o specie foarte mica cu dimensiuni cuprinse intre 8 - 11cm. Trebuie sa
asteptam nemiscati pentru cateva minute bune, pana cand toti liliecii reusesc sa iese, atingandune de-a dreptul pe toate partile. In final, galeria este toata a noastra pentru explorat si cartat. Ne scufundam mainile si genunchii intr-un guano lipicios. Mirosul insa nu-l simt din cauza mastii.
Este foarte cald... Incepem cartarea si explorarea a cca. 260 metri de galerii, in conditii deosebite.
In final lasam o galerie in plata domnului, care insa continua pe cel putin 100 de metri. Spre
iesire Mihai mai face cateva poze cu ceva formatiuni si una cu un paianjen imens, in care
imi cere sa-mi asez fata langa el ca sa se poate deslusi dimensiunile. Dupa vreo 3-4 poze
repetate, in care eram in pozitie de salt, la cel mai mic semn de nervozism al paianjenului, se
declara oarecum multumit. Trecem la intorcere printr-o zona foarte concretionata. Ajungem cu
intarziere, ceilalti ne asteptau deja la tractor.
Seara intindem o cina pe cinste cu macaroane si multa bere. Eu, Claudia, Luisa si Galliano
continuam seara impreuna cu cubanezii veniti in camping in dimineata asta. Se lasa cu concursuri si diverse probe, de la dans la tot felul de alte abilitati. Ma inscriu, sau mai bine zis ne inscriu cubanezii si pe mine si pe Claudia. Ne-am distrat pe cinste. Am dansat, am baut multa bere si am ajuns la culcare pe la vreo 3 dimineata. O seara de neuitat... pacat ca ne lipsesc pozele. Mihai avand un pic de febra s-a dus la culcare devreme, asa ca totul a ramas doar in mintile noastre.
18.01.2009. - Duminica
Proiectul Esteban continua. Asa ca din nou pestera - fara nici o mila fata de noi cheflangii de
noaptea trecuta. Reuseste insa sa ne procure ceva cafea ca sa ne dezlipim pleoapele. Din nou
facem doua echipe.
Echipa 1: Mihai, Claudia, Yvonne si Galliano merg la facut poze.
(Romeo Uries)
Initial trebuia sa mergem la o alta pestera noua, de vreo 2km, gasita de Esteban si despre care
banuia ca face parte tot din Sistemul Santa Catalina (Cueva Angeli - numele fiicei sale), dar
nu era foarte sigur ca o va gasi si nici nu stia cat avea de dat la maceta ca sa ajunga acolo...
Pana la urma se pare ca si el a obosit...
Mergem tot in Santa Catalina, echipa mea la foto si facem si un pic de film.
Ramanem in zona care mi-a aratat-o Esteban in prima tura - sunt subiecte de fotografiat gramada si nu e nevoie sa purtam masti. A fost o zi ceva mai lejera, dar am reusit sa facem cateva fotografii bune si am si filmat cateva secvente.
(Mihai Suru)
Echipa 2: Esteban, Luisa si subsemnatul mergem sa cartam o zona imbarligata care intersecteaza mai multe intrari de suprafata. O gramada de doline prabusite comunica cu exteriorul. Telelasermetrul se dovedeste foarte util pentru masuratori. Pe una din galerii,
tarandu-ma reusesc sa intalnesc un mic sarpe din familia boa. Esteban ma linisteste, el a intalnit unul de 4 metri in alta tura. Reusim sa cartam cca. 400 metri de noi galerii. In tabara ne intalnim cu Elio si Elena, speologi triestini, care au participat la expeditia in Chile de anul trecut, impreuna cu Galliano. Ei sunt intr-o vizita turistica fara pretentii speologice. Se opresc cu noi pentru vreo
doua zile. Ziua se incheie cu o cina la care invitam si familia lui Esteban. Ii pregatim o mica
surpriza, intr-un pachetel invelim o bucata de panglica de plastic, din cele lasate prin punctele
de cartare si punem numarul de statie 1000.
Inepuizabil a fost cu noi cu cartarea... nu ne-a slabit o clipa. A fost o tabara speo pe cinste.
Luisa si Galliano inchid seara cu o baie in salopete si castile speo pe cap in mare. Cheful
se intinde pana spre dimineata. Unii se uita la poze pe calculator, altii schimba datele de cartare
si schitele.
19.01.2009. - Luni
Zi de relax total. Se spala materiale, toale, se face baie si plaja. Dupa pranz eu si Galliano
mergem la aeroportul din Matanzas ca sa inchiriem o masina, care ne va servi pentru a
doua parte a sejurului nostru in Cuba. Pana la urma gasim un Peugeot tip dubita, care la prima
ochiada parea ca o sa ne ajunga ca si spatiu.
Negociem pretul si ne intoacem in tabara. Fetele profita repede, se urca in masina, si se duc la
Varadero, faimos centru turistic al Cubei. Aici gasesti supermarket-uri, piscine, cazinouri si
hoteluri de 5 stele. Eu cu Mihai am preferat sa stam la soare si sa ne bucuram de plaja din
imediata apropiere a casutelor, pentru care nu ne-am gasit timp intreaga saptamana. Hoteluri
putem vedea si la noi acasa... Se cumpara de toate de la bere la servetele. Incercam sa facem
ceva planuri pentru a doua zi si schimbam adrese de contact intre noi si cubanezi.
20.01.2009. - Marti
Se pleaca... ne luam ramas bun de la gazdele noastre, nu inainte de a randui bagajele pret de
cel putin o ora. Am reusit sa ocupam toate putin o ora. Am reusit sa ocupam toate
spatiile disponibile. Cred ca ar fi iesit o buna reclama la Peugeot. Am ales sa mergem pe
soseaua "Caretera Norte" - un drum national care urmareste coasta nordica a Cubei. In spate
stam in 4 si nu prea comod... insa odata cu trecerea timpului ne vom perfectiona si vom
folosi la maxim toate posibilitatile oferite de masina.
Evitam sa intram in faimosul Varadero,
trecem prin Cardenas (un mic orasel) unde incepem sa facem cunostiinta cu realitatea
cubaneza in materie de circulatie. Pe strazi se circula cu toate mijloacele de transport posibile
si in toate felurile. Semnele de circulatie le poti numara pe degete, iar in orase indicatoarele
lipsesc cu desavarsire. Insa, te poti baza linistit pe disponibilitatea localnicilor de a te indruma.
Din pacate nu ne-am fixat un intinerar clar - cam cati kilometri vrem sa facem astazi si unde sa ne oprim. Stim ca ne vom opri undeva pe malul marii. Toti avem ghiduri de la edituri diverse,
ceea ce face ca obiectivele sa nu coincida. In al meu care este unul de la National Geographic,
se pune mare accent pe parcuri naturale si peisaj. In ghidurile altora se vorbeste despre
muzeele din marile orase.
Intre timp masina noastra macina kilometri, trecem, surprinzator
pentru mine, printr-o zona de campie, si din loc in loc plantatii de trestie de zahar. Pe drum
facem cateva popasuri, ne rearanjam si catre sfarsitul zilei putem declara ca stam comod si
noi cei din spate. Catre pranz ajungem la un mic orasel, Sagua la Grande. Mie mi-a placut foarte
mult acest orasel.
Prezenta turistica inexistenta, de fapt pe acest drum suntem un pic in afara
rutelor clasice ale turistilor. Aici am mancat pranzul si am avut ocazia sa admiram
frumusetile feminine ale Cubei. Pot spune ca este chiar asa cum se vorbeste... Din pacate in
goana noastra am lasat in urma zone costiere mentionate de ghidul meu ca unicate
peisagistice. De aici, initial planuisem, sa mergem catre mare, vreo 20 de km, si sa
inoptam pe acolo pe undeva la o casa particulara. Planuri schimbate de Luisa care
vrea cu tot dinadinsul sa ajunga la Cayo Largo.
Sus in masini si mergem, alti 150 km. In drum trecem prin Remedios, un orasel declarat
patrimoniu UNESCO, si fara multi turisti. Din pacate nu ne oprim si in nici 30 de minute
ajungem la Caibarien - oras situat pe malul marii. Am facut intr-o zi cca. 400km - prea mult
si obositor. Insa odata cu trecerea zilelor, incepem sa invatam cum sa ne comportam, ca
sa obtinem cat mai mult din calatoria aceasta.
Aici avem nevoie de cca. 1-2 ore ca sa rezolvam de cazare. Avem doar o singura problema, care
ne va chinui pe tot parcursul calatoriei. De obicei, casele particulare, nu pot avea mai mult
de doua camere, si intr-o camera nu pot sta mai mult de doua persoane, cu exceptia copiilor. Nu
se poate negocia in nici un fel chestia asta. Asa ca ne vom separa. Galliano, Luisa, Mihai si Bibi
vor sta si cina impreuna. Eu cu Claudia vom petrece o seara de neuitat la niste gazde foarte
simpatice. Daca esti la mare mananci ca la mare si bei vin alb, asa ca noi am preferat languste. In camera curatenie exemplara, baia avea apa calda - o binecuvantare ce mai. M-as intoarce
bucuros acolo....
21.01.2009. - Miercuri
Ne trezim pe la vreo 9, luam micul dejun si ii asteptam pe ceilalti. Afara innorat si sta sa
ploua. O scurta sedinta, si decidem sa taiem de pe lista faimosul Cayo Largo, vazand conditiile
meteo. De la gazdele noastre am aflat ca este un loc turistic gen Varadero, cu hoteluri si
piscine... Mah!!! Incarcam bagajele. Cu fiecare zi ce trece devenim tot mai eficienti. Trecem din
nou prin Remedios, si nu pot sa admir decat din masina frumoasele portale coloniale din piata
centrala a orasului. La iesirea din acest oras avem parte de una din cele mai placute surprize
ale calatoriei.
La un moment dat paralel cu soseaua intersectam un tren de calatori compus
dintr-o locomotiva cu aburi si trei vagoane descoperite. Iesim repede sa facem poze insa
trenul trece prea repede. Dezamagiti... insa, INCREDIBIL, trenul opreste si da cu spatele
pana la nivelul nostru cca. 100 de metri. Noi incepem sa chiuim, insa mecanicii ne fac semn
sa ne apropiem... sarim printre balarii si ne trezim luati pe sus in locomotiva eu, Mihai,
Claudia si Luisa.
Mihai are onoarea sa sune sirena. Gazdele noastre foarte simpatice ne duc
pana la prima statie. Aici suntem recuperati de Galliano, care ne-a urmarit cu masina tot
drumul. Mi-a placut mult aceasta experienta nascuta spontan. Incantati ne suim in masina si
mergem spre zona centrala a Cubei, obiectivul turistic Santa Clara (oras de 200.000 locuitori).
Soseaua trece printr-o zona colinara, si dupa cca. 60 de km ajungem in orasul in care s-a dat
ultima mare batalie a razboiului de guerilla impotriva dictaturii lui Batista. Aceasta batalie l-a
transformat pe Che Guevara dintr-un lider intrun erou.
De fapt cu buni kilometri inainte erau
deja slogane ce faceau referinta la acest erou, devenit simbolul Cubei, si nu numai. Vizitam
partea centrala a orasului, intram intr-un muzeu, scoatem bani de la banca si mergem la
monumentul dedicat lui Che. Facem poze, ne urcam in masini si o luam pe autostrada.
Autostrada are 3 benzi si dupa cca. 50 km ajungem la Sancti Spiritus, locul ales pentru
innoptare. In cam o ora rezolvam de cazare si masa. Dupa cina vizitam centrul istoric al acestui
mic orasel, ne oprim intr-un local sa bem cate un mohito, dupa care la dormit.
22.01.2009. - Joi
Directia Trinidad - un obiectiv turistic de nepierdut. Dumul trece pe langa Sierra del
Escambray - un masiv muntos calcaros, care ajunge la 960m inaltime (Pico San Juan). La
poalele acestor munti multe ferme si mici localitati care se ocupa de agricultura. Zona cu
multe lacuri de apa dulce si din loc in loc palcuri de palma real.
Afara este cald, ne oprim in vreo
2 locuri sa facem poze. Muntii au pereti interesanti, si am inteles ca aici lucreaza un grup
speo napolitan, impreuna cu cubanezii. In zona e cel mai adanc aven al Cubei, activ si de -440m
denivelare. Dupa cca. 70km ajungem la Trinidad, aici ne hotaram sa cautam cazare pe
malul marii la cca. 10km de oras. Gasim un mic satuc de pescari, cu un petic de plaja frumoasa
- Playa Boca.
Hotaram sa stam doua nopti, sa ne incarcam un pic bateriile la soare. Asa ca zi
de plaja si de baie, vreme ca de august. Dupa cina, pe baza de peste evident, mergem la o
discoteca amenajata in interiorul unei pesteri - Cueva Ayala. Scena de dans, bar, lumini si
videoproiector fac parte din peisaj. Intr-o galerie laterala doua WC-uri descarca direct rahatul intro sala inferioara.
Pacat, pentru ca ar fi putut sa o amenajeze diferit luand in calcul aspectele
ecologice. Insa pentru localnici si turisti este minunat asa. Dupa vreo doua randuri de mohito
si pinacolada, incepem sa dansam si noi pinguinii din Europa. Daca fetele si-au mai dat
drumul, noi... mult mai putin. La un moment dat.... o muchacha cubaneza ii spune lui Mihai:
"muevete... muevete". Pe la vreo unu noaptea mergem la culcare, cand discoteca era inca in
plina activitate.
23.01.2009. - Vineri
Tot in Trinidad. Dimineata mergem sa vizitam orasul, avand pe post de ghid o nepoata a
gazdelor unde dormim. Orasul, patrimoniu UNESCO, are deja un iz turistic evident.
Vanzatori ambulanti pe strazi cu tot felul de suveniruri. Hoarde de turisti canadieni, ajunsi cu
autocarele, la vanatoare de fotografii. Terase si localuri cu tot felul de formatii cantatoare. Am
facut multe poze, am luat cate un aperitiv, am mai cumparat cate ceva si am vizitat orasul. Chiar daca are deja un iz turistic...este un obiectiv de trecut in agenda. Spre seara program de voie, unii dorm, unii fac plaja si altii merg sa viziteze peninsula Ancon... statiune turistica gen aradero.
Seara luam cina impreuna, dupa care toti la culcare.
24.01.2009. - Sambata
Astazi va fi o zi sacrificata in masina, pentru ca vrem sa ne mutam in regiunea nordica a Cubei -
Pinar del Rio, unde vom vedea celebrele mogote. Avem de facut cca. 540km, spre norocul nostru cca. 400km pe autostrada. Dupa ce ne ratacim un pic prin HAVANA reusim sa
gasim intrarea autostrazii care merge la Pinar del Rio.
Spre seara ajungem la Vinales, o mica
asezare turistica in inima mogotelor. Gasim cazare imediat, toti unii langa altii, si vom bea
indiscutabil cel mai bun mohito din tot sejurul nostru in Cuba. Ne hotaram sa ne oprim macar
trei zile aici.
Vor fi trei zile minunate.
25.01.2009. - Duminica
In dimineata asta Mihai, Luisa, Claudia si subsemnatul am hotarat sa facem o tura calare
printre mogote de cca. 6 ore. Plecam dimineata in jurul orei 9, incalecam si incepe aventura. Caii
sunt blanzi si nu pun probleme deosebite, insa ceea ce ma fascineaza este peisajul. Aceste
mogote par niste clai de fan aparute din senin.
Au o inaltime care poate ajunge si la 400 de metri si diametrul variabil. De la cativa zeci de
metri pot ajunge la cateva sute de metri. Pot fi izolate sau grupate. Mici depresiuni le
inconjoara, iar la poalele lor viata oamenilor pare ramasa pe loc ca acum 100 de ani. Mici case
facute din lemn, cu acoperisul din frunze de palma real.
Case scunde, ventilate si care tin
racoare, chiar daca afara este o caldura insuportabila. Lumea lucreaza pamantul de culoare rosie cu plugul de lemn si cu boii, acvilele brazdeaza cerul, si e o liniste, o pace, as zice absoluta. Dar sa revenim la caii nostrii, mergem printre plantatii de tutun, ocolind ceva mogote. La un moment dat ghidul nostru ne pune sa descalecam la piciorul unei mogote. Aici surpriza - o pestera activa.
De fapt mogota este traversata de un mic activulet. Galerii la toate nivelele, sangele de speolog incepe sa-mi fiarba in vene, asa ca ma duc in explorare cu o mica tikka. Reusesc sa ajung la nivelele superioare cca. 15 metri deasupra galeriei active. Nu stiu daca aceste pesteri sunt topografiate insa ghidul ma face sa inteleg ca sunt multe de acest tip. De aici ne indreptam spre salasul lui Juan un campesinos (taran). Acesta ne explica procesul de cultura a tutunului si cel de fabricare al celebrelor trabuce.
Dupa ce tragem cateva fumuri, suficient ca sa ma ameteasca, mergem sa bem "guarapo" - sucul trestiei de zahar. Se trece printr-o masina de stors, o tulpina de trestie de zahar si iese cam o cana sanatoasa de lichid verde dulceag. Cu lichidul asta fac
zaharul de trestie si celebrul rom cuban. Dupa vreo doua ore de "troci" fiecare cumpara cate
ceva, Mihai cateva trabuce pentru haiducia de la pestera 103, iar eu nu ma las pana nu-l gubilesc
pe Juan de maceta lui de 10 ani vechime.
Ma gandesc ca-mi va prinde bine in Romania,
aducandu-mi aminte de chinurile trase in turele de la Dunare sau chiar coborand din platou la
pestera Tolosu. Dupa asta toti ne luam ramas bun de la Juan si ne intoarcem la Vinales mai
mult decat satisfacuti. Ajungem pe la vreo 3 dupamasa asa ca mai avem lumina la dispozitie.
Luam masina si mergem la centrul de informare turistica sa ne lamurim un pic de zona.
Alegem
sa mergem catre El Moncada ca sa-l recuperam pe Galliano din bratele Adrianei. Pe drum ne
oprim si facem poze cu peisajul de-a dreptul de vis. Ajungem la El Moncada, unde Galliano ne-o
prezinta pe prietena lui (o adevarata cubana), iar noi o invitam la cina. Ne intindem la mancat si la baut pana tarziu in noapte.
Intre timp Galliano ne informeaza ca a vorbit cu cei de la Scoala
Nationala de Speologie din Cuba (Escuela de Speologie din Cuba (Escuela Nacional de Espeleología - ENE) cu sediul la El Moncada pentru o tura foto, maine in Cueva de Santo Tomas. Super!
26.01.2009. - Luni
Ne trezim dimineata devreme. In cca. 30 de minute ajungem la El Moncada unde intai
mergem sa facem o donatia de rechizite scolii din localitate. Aici ne intretinem pentru vreo o
ora cu directorul dupa care mergem la gazdele noastre de la ENE. Aici ni se prezinta
Complexul Santo Tomas, cca. 46km dezvoltare, 7 nivele si un traseu turistic.
Pestera
calda insa nu ca la Santa Catalina, cca. 20 - 22 grade C, si fara risc de histoplasmoza, deci fara
masti. Intram in pestera printr-o mica intrare situata in versant (cam 30m altitudine relativa),
la baza unui perete. Coboram o saritoare printre bolovani si ne trezim imediat in plina sala
concretionata.
Din echipa face parte Galliano, Luisa, Mihai, Claudia, doi speologi cubanezi pe
post de ghizi si subsemnatul. Mergem intr-un ritm destul de sustinut cam o ora jumate.
Coboram si urcam ajutandu-ne de existenta nivelelor cu galerii suprapuse. Din loc in loc
trecem pe deasupra unor puturi care comunica cu nivelele inferioare. Ajungem la galeria aleasa
de cubanezi pentru pozele noastre. Nu putem intra mai mult de 2-3 persoane odata ca sa
conservam galeria.
Galerie incredibila, plina de helictite dispuse in toate felurile si de toate
marimile. Noi intram pe rand, insa Mihai ramane la fotografiat pentru vreo doua ore bune. Nu m-a
luat cu frig asteptandu-l pe Mihai, temperatura e excelenta de bivuac.
La intoarcere ne oprim sa facem poze destul de des pe traseu. In final iesim, ne schimbam si suntem invitati de directorul scolii de speologie la o mica gustare. Directorul scolii este la curent cu expeditiile romanesti din 69 si 73. Intr-un registru lasam si noi semnele trecerii noastre in limba
romana.
Stropim gustarea cu un pahar de rom si lasam o mica donatie la scoala speologica, din
partea noastra in bani si alcool. Suntem invitati si altadata, cu promisiunea ca vom putea dormi
la ei, din pacate nu au internet asa ca ne vom multumi cu adresa postala. Ne intoarcem la
Vinales, iar dupa cina eu cu Claudia, Luisa, Galliano si Adriana mergem la o terasa unde se
canta si se danseaza muzica cubana. Parca nu ma convisesem ca nu am nimic in comun cu
ritmurile lor.
Cateva mohito imi dau un pic de curaj. Catre unu noaptea ne intoarcem acasa.
27.01.2009. - Marti
Ne hotaram pentru o zi de plaja la Cayo Jutia.
Aceste cayo sunt un fel de insule multe din ele sunt legate de uscat prin sosele asfaltate. Unele
din sosele sunt cu taxa. Ce sa va spun despre plaje, albe ca laptele, apa limpede de la culoarea verde la albastru deschis. Apele pline de fauna. Intalnesti de la plaje cu palmieri la cele cu mangrove, bucuria pasarilor.
Mare calma cu fundul plat si nisipos, cu bariera de corali la cativa zeci de metri de mal unde poti face snorkeling sau scufundari. Noi ne-am multumit cu plaja, baie, poze si mohito. Kilometri de plaja libera in care fiecare poate gasi coltisorul lui de paradis. Zi foarte calda, cu mult soare si de aceea se lasa cu parjoliri pentru majoritatea din noi.
28.01.2009. - Miercuri
Cu parere de rau trebuie sa lasam Vinales ca sa vizitam Havana. Ajungem catre ora 4 dupamasa dupa ce dam o tura prin Pinar del Rio sa vizitam fabrica de tigari. La Havana ne
cazam si spre seara luam un taxi si facem o tura pe malul marii. Intalnim multe perechi de
indragostiti si neasteptat de multi pescari.
Pescuitul nocturn pare sa fie un adevarat sport local.
29.01.2009. - Joi
Zi de plimbareala prin Havana istorica. Multa lume, multe monumente istorice, trafic si haos
care ne oboseste un pic. Vizitam barul lui Hemingway, cu celebrul bust la masa. Luam ultimele cadouri. Pana seara tarziu ratacim pe strazi.
30.01.2009. - Vineri
Astazi eu, Claudia, Mihai si Luisa ne intoarcem acasa. A trecut repede. Galliano si Bibi mai
raman vreo luna, dupa care aventura lor va continua in Guatemala. Drumul de intors e lung
rau, dar ajungem fara probleme deosebite cu exceptia faptului ca nu mai prindem legatura de
la Paris la Venetia. Suntem redirijati spre o alta cursa cu plecarea peste doua ore.
La Venetia
constatam ca lispseste un bagaj care va fi recuperat de Mihai doua zile mai tarziu la
aeroportul din Timisoara. La Venetia recuperam "Skodina" de la Renzo si dupa vreo 500 de km
de autostrada ajungem cu bine la Alba.
(Romeo Uries)
CONCLUZII
Am cartat cca. 2km de galerii dintre care cateva sute in prima explorare si in conditii particulare.
Am facut 2000 de km cu masina si cca. 4000 de poze.
Am cultivat contacte si relatii cu speologi cubanezi si nu numai.
Am baut vin, bere si mohito in mare cantitate.
Am dansat cat pentru 10 ani.
Am calarit.
Am mancat si ne-am distrat pe cinste.
Am acumulat un pic de experienta in ceea ce priveste o expeditie speo intr-o alta tara.
Cine stie, poate intr-o buna zi ne vom intoarce cu o expeditie 100 % ER.
|
|
|
| Pestera Comarnic |
|
| Rezervatii Naturale |
|
Parcul National
Semenic
Cheile Carasului |
|
Parcul National
Cheile Nerei - Beusnita |
|
Parcul Natural
Portile de Fier |
|
| Geoparcul Anina |
|
| Acces la Apa Nepoluata |
|
| |
|
